Adversar de calibru în etapa a V-a a Ligii Naționale

septembrie 21, 20230
Echipa de handbal a clubului nostru dispută al treilea meci pe teren propriu din sezonul 2023/2024. Alb-violeții întâlnesc Steaua București, vineri, 22 septembrie, de la ora 17.00, în etapa a V-a din Liga Națională.

Cele două formații sunt despărțite de două puncte în clasament: Steaua este pe locul al X-lea, cu 4 puncte, iar echipa noastră pe XII, cu două puncte.

Suntem două echipe care ne dorim mai mult de la acest start de campionat. Există o diferență mare de buget între noi și Steaua, dar cu siguranță abordarea va fi ca până acum, să câștigăm. Chiar dacă deocamdată nu ne-am trecut în cont nicio victorie, facem tot ce ține de noi ca la final să fim învingători. Este important cum gestionăm anumite momente. Avem momente foarte bune și momente mai puțin bune. Pe acestea din urmă trebuie să le reducem, și ca număr și ca durată. Nu ne permitem să avem 5, 6 sau 7 minute mai puțin bune, căci atunci e mai complicat să revii în meci.

Mihai Rohozneanu, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara

Echipa noastră este campioana partidelor pe muchie de cuțit cu două remize și două înfrângeri la un singur gol (golaveraj 117-119), după patru runde.

100% că există un blocaj după ce am irosit câteva șanse de a câștiga în aceste meciuri. Mai ales că meritam Victoria după cum am jucat. Din păcate, deciziile pe care le-am luat au făcut să luăm doar un punct cu Clujul și să pierdem la Suceava. Va trebui să fim mult mai atenți și concentrați la maximum în partida cu Steaua, o echipă cu experiență care va veni aici să câștige.

Mihai Rohozneanu, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara

Intrarea este liberă la meciul SCM Poli – Steaua, programat la sala Constantin Jude.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VREI SĂ ÎNSCRII COPILUL LA GRUPELE DE JUNIORI?

SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA

Design fără titlu (40)

Fii alături de echipa locală de handbal din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!

© 2022 SCM Politehnica Timișoara | Web Design: SAINO