Atât de aproape să salveze un punct

februarie 16, 20250
Handbaliștii noștri au pierdut primul meci oficial din 2025. Ei au cedat cu 33-32 pe terenul formației CSM Bacău, în etapa a XVI-a a Ligii Naționale.

Alb-violeții și-au făcut misiunea grea din start. Gazdele au condus cu 9-0. SCM Poli a marcat primul gol abia spre mijlocul primei reprize, minutul 13, când Marjanovic, din extremă. Până la pauză, băieții noștri s-au apropiat la 17-14, iar după odihnă au venit chiar la 17-16.

Grosul reprizei a doua s-a jucat la diferențe între două și patru goluri în favoarea băcăuanilor. Jucătorii noștri au rămas mereu aproape, iar în ultimele două minute au egalat de două ori, prin Chira și Manojlovic. Totuși, CSM Bacău a înscris în ultima secundă, printr-o aruncare de la zece metri, din unghi și a câștigat la limită.

Am intrat greu în meci, am ratat multe aruncări, inclusiv de la șapte metri. Pas cu pas, am schimbat ce nu mergea în joc și am recuperat. Portarul Claudiu Pal a avut câteva intervenții foarte bune, dar la ultima aruncare mingea a lovit bara, apoi pe Pal și a intrat. Chiar și așa, am dovedit caracter și sper ca data viitoare asta să se vadă și în rezultat.

Pero Milosevic, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara

Marcatori SCM Poli: Manojlovic – 11 goluri (din 12 aruncări), Huta, Chira, Marjanovic – câte 5, Trif – 4, Bordeanu – două. Portari: Pal 10 intervenții (din 33 de aruncări), Stojkovic 0/10.

Etapa viitoare, echipa noastră joacă pe teren propriu, cu CSM Odorheiu Secuiesc, sâmbătă, 22 februarie, de la ora 17.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VREI SĂ ÎNSCRII COPILUL LA GRUPELE DE JUNIORI?

SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA

Design fără titlu (40)

Fii alături de echipa locală de handbal din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!

© 2025 SCM Politehnica Timișoara | Web Design: SAINO