Cristian Fenici, interviu la final de an

decembrie 28, 20220

Cum a fost sezonul actual, până acum?

Un sezon destul de greu, început cu speranțe mari. Din păcate, nu am reușit să avem rezultatele scontate, dar în ultima perioadă jocul echipei a arătat mult mai bine și sper ca în 2023 să avem rezultate mai bune și să creștem în evoluție, pentru că echipa este tânără, în formare. Diferențele de vârstă sunt un pic mai mari, avem jucători de peste 31-32 de ani și sub 20 de ani. Tinerii sunt talentați, de viitor și așteptăm de la ei să se integreze în echipă și să facă pasul spre handbalul mare, cum s-ar zice…

V-ați făcut un cadou frumos în ultimul meci al anului, victoria de la Buzău.

Chiar am vorbit înaintea ultimelor două partide din 2022 că ne trebuie o victorie, pentru că am muncit mult. Numai noi știm cât am tras în sală și ce mult ne-au lipsit aceste rezultate. Clar, puteam avea câteva puncte în plus: au fost meciuri de la care puteam obține mai mult, dar uneori ne-a lipsit și norocul. Această victorie ne dă niște sărbători mai liniștite, mai frumoase și chiar întâlnirea de final de an a fost una pe măsură.

Antrenor de două etape ți-e un fost coechipier, Mihai Rohozneanu. Cât de ușor sau de greu este să ai drept antrenor pe cineva cu care ai împărțit vestiarul?

Nu pot să spun că e nici ușor, nici greu. Pe mine și pe Mișa ne leagă o prietenie de o perioadă foarte lungă, pentru că am fost coechipieri și la Reșița și la echipa națională, am rămas amici și am vorbit de câte ori am avut ocazia. Ne leagă o prietenie, dar relația jucător-antrenor este una normală. Oricine ar fi în locul lui, știu că eu sunt jucător, el e antrenor și fiecare trebuie să-și facă treaba cât mai bine.

Tu și Marius Sadoveac sunteți liderii echipei. Învață cei tineri de la voi?

Sper și asta ne dorim, și eu, și Marius. Îl avem și pe Păius lângă noi, suntem decanii de vârstă și considerăm că puterea exemplului este cea mai bună. Tot timpul, am fost un exemplu – sau asta am vrut să fiu – și atunci, cei tineri dacă văd la noi dăruire și implicare 100% la fiecare antrenament vor face și ei asta, vor munci și vor putea ajunge jucători de valoare ai Ligii Naționale.

Cum va fi 2023 din punct de vedere handbalistic pentru SCM Poli?

Cum am spus și mai devreme, în ultima lună echipa a arătat mai bine. Sper să facem rezultate mai bune, pentru că asta ne dorim, asta se dorește și la club și ține doar de noi. Sezonul acesta nu l-am început foarte bine, am pierdut destule meciuri, dar ca proiect, ca echipă sper să mergem în sus, să legăm câteva victorii, să urcăm în clasament și să nu trăim experiențele din sezonul precedent. Atunci, am trecut prin emoțiile barajului, care nu au fost prea plăcute, dar am spus și la vremea aceea că facem orice ca Poli să rămână în prima ligă.

Varianta extinsă a interviului, în format VIDEO, o găsiți pe pagina Facebook SCM Politehnica Timișoara (LINK AICI).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VREI SĂ ÎNSCRII COPILUL LA GRUPELE DE JUNIORI?

SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA

Design fără titlu (40)

Fii alături de echipa locală de handbal din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!

© 2025 SCM Politehnica Timișoara | Web Design: SAINO