Alb-violeții au învins pe terenul penultimei clasate, CSM Odorheiu Secuiesc, după un meci echilibrat. Sângele rece și precizia mai mare la finalizare au înclinat soarta partidei în favoarea noastră, 28-25 (15-15).
Baican a deschis scorul, dar apoi gazdele – la care evoluează ex-poliștii Aron Dedu și Vuk Milosevic – au fost eficiente în ofensivă și au trecut în avantaj, 5-3.
După odihnă, Odorheiu a mai condus o singură dată (20-19, min. 41), dar desprinderea s-a produs abia în ultimele zece minute: Sadoveac, cu o „dublă” a dus scorul de la 22 egal la 24-22, iar mai târziu, pe pătrundere, Fenici a urcat ecartul la +3, 26-23, diferență care s-a păstrat până la final.
Marcatori SCM Poli: Marjanovic 9 goluri (din zece aruncări, patru goluri din 7 metri), Sadoveac 9, Baican 4, Fenici 3, Cîmpan 2, Trif 1.
Portar: Lazăr 15/40 (a parat toate aruncările de la 7 metri ale „secuilor”, două).
Formația viola a fost lipsită de Sabin Ignat, accidentat.
Într-o altă partidă din zona locurilor de baraj, CSU Suceava – CSM Vaslui 30-30 și echipa noastră trece și peste cea din Suceava, urcând pe locul al zecelea (din afara zonei de baraj), cu 19 puncte.
A fost al treilea meci consecutiv cu victorie, două în campionat și una în Cupa României.
Etapa viitoare, SCM Poli joacă pe teren propriu, cu CSM Focșani, sâmbătă, 25 februarie.