Echipa noastră a abordat noul sezon de Liga Națională cu un set de echipament special. SCM Politehnica Timișoara va evolua într-un echipament care vine să comemoreze eroii revoluției din decembrie 1989.
În luna decembrie se fac 35 de ani de când Timișoara a dat semnalul eliberării de comunism. În semn de omagiu față de cei care s-au jertfit atunci, clubul nostru a lansat setul de tricouri negre, având reprezentate pe piept Catedrala Mitropolitană și treptele sale, acolo unde la 17 decembrie au căzut primele victime.
Pe treptele catedralei se află un tată și copilul său, iar pe mâneca stângă a fost plasat un ursuleț de pluș și mesajul „Eroii nu mor niciodată”. Ursulețul este simbolul faptului că și copiii au adus sacrificiul lor acum 35 de ani.
Echipamentul a fost purtat deja la prima etapă, când echipa noastră a jucat pe teren propriu, cu CSM Focșani. De asemenea, aruncarea simbolică de start a fost oferită de președintele ALTAR (Asociația Luptătorilor Timișoreni Arestați în Revoluție), Virgil Hosu.
Sper ca idealurile apărate de eroii din 89 să fie duse mai departe de tinerii de astăzi. Ei trebuie să învețe să-și apere drepturile și să nu permită niciodată să le fie încălcate. În felul acesta, putem spune că moștenirea celor care s-au jertfit în 1989 este dusă mai departe. Sunt încântat de inițiativa pe care ați avut-o și doresc succes băieților în noul campionat.
Virgil Hosu
Al doilea set de echipament pentru sezonul 2024/2025 poartă culorile tradiționale ale clubului, violet și alb.