Echipa noastră de juniori 2 a fost înscrisă în Campionatul Județean Timiș al seniorilor. Decizia a fost luată pentru ca tinerii handbaliști să aibă cât mai multe meciuri „în picioare”.
„Am decis înscrierea juniorilor 2 în campionatul județean pentru a avea cât mai multe meciuri, pentru a căpăta experiență și pentru a rula tot lotul”
antrenorul Alexandru Nae
În prima etapă din Campionatul Județean, SCM Poli a primit vizita formației Unirea Sânnicolau Mare, cu care a remizat, 49-49 (23-29).
„Sunt multumit de faza de atac, de cum au alergat jucătorii și de implicare. Pe minus suntem cu partea de apărare și cu concentrarea din prima repriză. Una peste alta, e foarte bine că jucăm și în „Județ”, unde băieții vor avea meciuri mai tari decât în campionatul juniorilor 2”
Marcatori SCM Poli: Moreau, Moțățăianu, Turcitu, Bogdan Stănescu – câte 9 goluri, Cosmescu, Răzvan Stănescu – câte 6, Duma – unul.
Etapa viitoare, alb-violeții vor întâlni Avântul Periam, dar au meci important și în întrecerea juniorilor 2, cu LPS Oradea.