„M-am întors în orașul unde am simțit pentru prima oară gustul victoriei supreme”

ianuarie 30, 20250
Alexandru Dedu va fi cu începere de la 1 februarie noul manager al secției de handbal de la SCM Timișoara. Fost campion cu Politehnica, Dedu revine astfel în orașul ce l-a propulsat în handbalul mare.

Triplu câștigător de Champions League cu FC Barcelona și triplu campion al Spaniei, noul manager își dorește „implicarea comunității”. Totuși, primul său trofeu valoros la obținut cu echipa Timișoarei, titlul național din 1991, când încă nu împlinise 20 de ani.

După 34 de ani m-am întors la Timișoara, orașul care m-a făcut din copil adult, orașul în care am simțit pentru prima oară gustul victoriei supreme. În anii 90, erau vremuri tulburi, incerte, iar să fii campion în fața celor de la Dinamo și de la Steaua era o mare șmecherie. Știu foarte exact ceea ce trebuie să se întâmple aici, la clubul din Timișoara, dar tot know-how-ul și contribuția pe care le pot aduce împreună cu echipa din care fac parte nu au nicio valoare fără implicarea comunității.

Alexandru Dedu, manager al secției de handbal

Între 2014 și 2022, Dedu a fost președinte al Federației Române de Handbal.

A făcut cunoștință cu jucătorii și staff-ul tehnic

Contractul lui Dedu cu SCM Timișoara a fost validat ieri de Consiliul de Administrație al clubului nostru. Ședința CA a avut loc la sala Constantin Jude.

După ședință, am coborât pe parchet, unde se antrena echipa de handbal și l-am rugat pe Pero Milosevic să adune jucătorii. Am vrut să audă din gura mea că voi ocupa această funcție, ca să nu afle din altă parte sau din presă.

Alexandru Dedu, manager al secției de handbal

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara întâlnesc în deplasare liderul din Serbia, Partizan Belgrad, în două meciuri de verificare. Acestea vor avea loc vineri, 31 ianuarie, de la ora 18.00, și sâmbătă, 1 februarie, de la 12.00 (ambele reprezintă ora României).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VREI SĂ ÎNSCRII COPILUL LA GRUPELE DE JUNIORI?

SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA

Design fără titlu (40)

Fii alături de echipa locală de handbal din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!

© 2025 SCM Politehnica Timișoara | Web Design: SAINO