„Sado” face 40 de ani. Fizic, stângaciul nostru e ca la 20 de ani

mai 7, 20250
Unul dintre cei mai valoroși handbaliști timișoreni din ultimele decenii are motiv de sărbătoare, astăzi. Interul dreapta Marius Sadoveac împlinește 40 de ani.

Acesta a fost al 21-lea său sezon la seniori, unde a cucerit Cupa României cu SCM Politehnica Timișoara, în 2019.

M-am bucurat toată cariera că pot face ceea ce-mi place. Ăsta e primul și cel mai important element pentru longevitate. Atâta timp cât ai o bucurie în a face un lucru, nu mă refer doar la handbal, e greu să nu performezi sau chiar să excelezi.

Marius Sadoveac

„Sado” are 130 de meciuri la echipa națională, cu care a participat la două turnee finale: la Campionatul Mondial din 2011 și la Campionatul European din 2024.

Chiar dacă a ajuns la 40 de ani, Marius este unul dintre cei mai buni jucători din lotul nostru, la testele fizice.

Nu cred că există un secret pentru asta, dar să știți că nu am păcălit sportul când a venit vorba despre pregătirea fizică. De la început am fost foarte serios. De copil, probabil și avantajat genetic, nu am simțit oboseala. Apoi, ajuns la seniori, am avut etica muncii și am făcut ceea ce mi s-a spus la ședințele de pregătire fizică. Nu am tăiat colțurile, cum se spune. Toate aceste reguli respectate sezon de sezon își spun cuvântul acum, la final de carieră. Ajung în parametri mult mai repede decât jucătorii aflați la început de drum.

Marius Sadoveac

„Să faci și faza de atac și pe cea de apărare, să vii zi de zi la antrenamente, este extraordinar”

Recent, stângaciul nostru a fost de două ori consecutiv golgeterul Ligii Naționale de handbal, în sezoanele 2021/2022 și 2022/2023.

Chiar și în acest campionat, Marius este al doilea marcator al echipei noastre cu 92 de goluri (marcate în cele 22 de partide jucate). El este devansat de Filip Marjanovic (103 goluri), dar în fața lui Christian Manojlovic (77).

Sadoveac a fost gratulat pentru cei 40 de ani înaintea meciul cu CSM Constanța (32-28, la 2 mai, la sala Constantin Jude). Pentru SCM Poli și Marius mai urmează meciul de la Buzău, din ultima etapă a Ligii Naționale, după care interul născut la 7 mai 1985 va continua să joace și sezonul viitor.

Nu e deloc ușor să joci la vârsta asta. Să faci atât faza de atac, cât și pe cea de apărare, să vii zi de zi la antrenamente, este extraordinar. Mai sunt handbaliști care evoluează la această vârstă, chiar și în Champions League, dar sunt portari. Să reziști la acest nivel și la această vârstă în teren e ceva de-a dreptul minunat.

Pero Milosevic, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara

La mulți ani, „Sado”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VREI SĂ ÎNSCRII COPILUL LA GRUPELE DE JUNIORI?

SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA

Design fără titlu (40)

Fii alături de echipa locală de handbal din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!

© 2025 SCM Politehnica Timișoara | Web Design: SAINO