Astăzi, 4 decembrie, se împlinesc 101 ani de la întemeierea Societății Sportive a Școlii Politehnice Timișoara. Peste un secol de activitate sportivă neîntreruptă, cu sportivi, studenți și caractere extraordinare, care au cultivat în decursul timpului identitatea și spiritul Politehnicii: performanță, fair-play, solidaritate, toleranță, moderație, civilitate, echilibru, responsabilitate, înțelegere reciprocă.
Politehnica Timișoara este, fără îndoială, cel mai titrat club sportiv al Timișoarei și Banatului. A obținut zeci de titluri și sute de clasări fruntașe în campionate naționale și internaționale, la sporturi pe echipă și individuale.
A avut suișuri memorabile, dar și coborâșuri dramatice.
Au fost momente de bucurii și împliniri, dar și de cumpănă și dezamăgire. Au fost ani în care Timișoara și Banatul trăiau și respirau sub culorile alb-violet, dar și vremuri de decepții și deziluzii.
Totodată, în 2022 s-au împlinit 75 de ani de la înființarea secției de handbal de la Politehnica Timișoara. De-a lungul timpului, handbalul a adus două titluri naționale, în 1956 (handbal în 11) și 1991, și două Cupe ale României, în 1986 și 2019.
Poli a continuat să existe și va continua să dăinuie și să performeze, în pofida tuturor greutăților inerente, a adversităților de tot felul, păstrându-și apartenența la spiritul și valorile Școlii care i-a dat identitatea și faima.
La mulți ani, Politehnica Timișoara!