Succes clar în ziua aniversară

septembrie 24, 20220
SCM Politehnica Timișoara a obținut a doua victorie în actuala ediție a Ligii Naționale de handbal, acasă, cu CSM Odorheiu Secuiesc. Echipa noastră s-a desprins înaintea pauzei și a controlat întreaga repriză secundă.

Deși lipsită de Baican și Ignat, accidentați, alb-violeții au condus aproape întreg meciul, cu excepția perioadei minutelor 8-12. Diferența maximă a fost de opt goluri consemnată de mai multe ori în ultimele zece minute, dar s-a stabilizat la șase lungimi, la ultima sirenă, 35-29 (17-13).

SCM Poli: Pal 11 interventii din 24 de aruncări, Lazăr 6/22 și un gol – Marjanovic 10 goluri, Sadoveac 7, Fenici 5, Cristescu, Mosquera – câte 4, Cîtu – două, Furak Trif – câte un gol.

„Din exterior poate părea o victorie lejeră, dar Odorheiu începe să joace tot mai bine, se leagă niște relații. Nu ne-au surprins, dar eu zic că pe viitor vor mai fi surprize în Liga Națională, iar Oradea și Odorheiu vor începe să câștige meciuri. Vreau să-mi felicit jucătorii, pentru că după sincopa de la Suceava am reușit să ne mobilizăm săptămâna asta și să reglăm niște lucruri, mai ales în apărare”

Horvath Atilla, antrenor SCM Politehnica Timișoara

La meci au asistat mai mulți jucători de legendă, invitați la evenimentele ocazionate de aniversare a 75 de ani de la înființarea secției de handbal de la Poli: Roland Gunesch (dublu campion mondial și vicecampion olimpic), Cornel Jude (nepotul lui Constantin Jude), Alexandru Matei, Victor Țîmpu, Alexandru Dedu, Franz Demian, Eugen Ivan, Mihai Constantinescu, Octavian Omescu, Edwin Sauer, Florin Comănescu, Dorel Forț.

Ziua s-a încheiat cu un meci demonstrativ de handbal în 11, la Stadionul Știința, acolo unde Timișoara handbalistică obținea primul trofeu din istoria acestui club, titlul național din 1956.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VREI SĂ ÎNSCRII COPILUL LA GRUPELE DE JUNIORI?

SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA

Design fără titlu (40)

Fii alături de echipa locală de handbal din Timișoara. Te așteptăm la meciuri!

© 2025 SCM Politehnica Timișoara | Web Design: SAINO