Juniorii 1 de la SCM Politehnica Timișoara au continuat parcursul perfect din acest sezon și au obținut al douăzecilea succes în 20 de partide. Ei au trecut de CSM Focșani, cu 34-27 (14-7) în semifinala Campionatului Național. Turneul final are loc în Bacău.
Ambele echipe au avut emoții la start, astfel că era 1-1 în minutul al cincilea, dar o serie de goluri consecutive a dus la desprinderea echipei noastre (VIDEO, aici). Apărarea foarte bună, paradele lui Claudiu Pal și tranziția ofensivă rapidă au contribuit la un scor confortabil la pauză, când SCM Poli înscrisese dublul numărului de goluri primite, 14-7.
În ciuda unei eliminări ușor dictate împotriva lui Darius Bran, repriza a doua a început bine pentru junii alb-violeți, care s-au desprins la 16-7, iar borna 20 a fost atinsă încă din minutul 40, scor 20-11.
Nici măcar sarabanda eliminărilor – una dublă și chiar una triplă – dictate împotriva violeților nu au dereglat mecanismul Timișoarei, care a menținut mereu un avantaj confortabil, astfel că partida s-a încheiat la diferența care se înregistra și la pauză, 34-27.
A fost o semifinală dificilă, dar am jucat bine și ne-am asigurat victoria încă din prima parte. Pentru finală, sper să mai eliminăm din ratări, dar privind în ansamblu băieții au făcut un nou meci bun. În ultimele minute ale partidei, am simțit că suntem în control și că putem menaja anumiți jucători, pentru că e un turneu de cinci meciuri în cinci zile. Și cei veniți de pe bancă s-au adaptat foarte bine și au păstrat o diferență liniștitoare
Gonzalo Tajuelo, antrenor SCM Politehnica J1
Din echipa noastră, jucătorul meciului a fost declarat interul Ianus Dumitrescu. În cealaltă semifinală, CSU din Suceava – CSM București 30-26.
Finala Timișoara – Suceava se joacă mâine, la ora 13.00, la Sala Sporturilor din Bacău, și poate fi urmărită la FRH TV (LINK, aici).
Suceava este o echipă cu joc în viteză, cu forță ofensivă impresionantă. Pe partea defensivă, consider că suntem superiori, dar se anunță un meci foarte tare. Sperăm ca pentru noi să fie încununarea unui sezon ce a decurs perfect până acum
Gonzalo Tajuelo, antrenor SCM Politehnica J1