SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale. Meci era vital pentru ambele echipe, aflate în zona inferioară a clasamentului.
Formația noastră a jucat din nou fără Răzvan Trif, accidentat. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și Ignat ne-am apropiat la un gol (5-4). Alte două reușite consecutive – Ignat și Pribanic – au readus egalitatea, 6-6, în minutul 13.
S-a mers apoi cap la cap, iar echipa noastră a trecut în avantaj înaintea pauzei, grație pivotului Antonio Pribanic (10-11). Gazdele au izbutit două goluri în ultimele 20 de secunde ale primei părți, prin Chiratcu și au intrat în avantaj la vestiare (12-11).
Paradele portarului nostru, Tomislav Stojkovic, au continuat să contribuie la menținerea echilibrului și la startul reprizei secunde. După două minute și jumătate fără gol, vasluienii se desprind la 13-11, dar Pribanic și Cîmpan au refac egalitatea (13-13, minutul 36).
Trei goluri consecutive pentru SCM Poli – Bordeanu, Cîmpan, Ignat – duc la prima noastră desprindere la două goluri, 15-17, în minutul 44.
Avantajul alb-violeților crește chiar și la trei goluri, la mijlocul reprizei secunde. În cinci rânduri a fost +3 pentru echipa pregătită de Milosevic și Păiuș, înainte ca Vasluiul să se apropie la un gol, 22-23, în minutul 55.
Cu un joc precis pe faza ofensivă și agresiv în apărare, Timișoara nu a mai permis echipei gazdă să egaleze și a câștigat trei puncte uriașe: 25-27 a arătat tabela la final!
Cu acest succes, SCM Poli se desprinde la cinci puncte de CSM Vaslui, care rămâne pe primul loc de sub linia retrogradării.